de Ana Tudor 17 Iul. 2014 16163 |
Sporul de vechime in munca face parte din salariile de baza ale functiilor de executie si conducere, in cuantumul avut in luna decembrie 2009.
In situatia in care in cursul anului personalul de conducere si executie indeplineste conditiile pentru trecerea intr-o alta transa de vechime, se acorda transa corespunzatoare vechimii prin aplicarea procentului la salariul de baza aferent functiei din luna decembrie 2009 (alin. (3) al art. 5 din OUG 1/2010).
Daca drepturile salariale determinate in conformitate cu Legea-cadru nr. 330/2009 si cu OUG 1/2010 sunt mai mici decat cele stabilite prin legi sau hotarari ale Guvernului pentru functia respectiva pentru luna decembrie 2009, se acorda o suma compensatorie cu caracter tranzitoriu care sa acopere diferenta, in masura in care persoana isi desfasoara activitatea in aceleasi conditii.
Aceasta suma este inclusa in salariul de baza, solda/salariul functiei de baza sau indemnizatia lunara de incadrare, dupa caz, dar nu este luata in calcul la determinarea altor drepturi de natura salariala care se stabilesc in functie de acestea.
Cuantumul individual al salariilor/soldelor, inclusiv sporuri, indemnizatii si alte drepturi salariale stabilite incepand cu luna ianuarie 2010 in conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009, nu va depasi nivelul acestuia stabilit pentru luna decembrie 2009, in masura in care personalul isi desfasoara activitatea in aceleasi conditii.
Astfel, au fost mentinute drepturile salariale, astfel cum acestea au fost stabilite la nivelul lunii decembrie 2009, inclusiv sporurile, acestea din urma facand parte din salariul de baza, dar nefiind luate in calcul la determinarea altor drepturi de natura salariala.
Au fost apoi aplicate anumite reduceri salariale ulterior anului 2010 (reducerea de 25% potrivit Legii 118/2010) si s-au acordat anumite cresteri salariale (prin Legea 285/2010, OUG 19/2012).
In cursul anului 2011/ 2012 in aplicarea prevederilor din Legea 285/2010 si ale OUG 19/2012, cuantumul brut al sporurilor, indemnizatiilor, compensatiilor si al celorlalte elemente care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunara bruta/salariul lunar brut, indemnizatia bruta de incadrare a fost majorata succesiv :
- cu 25% incepand cu luna ianuarie 2011 a fost aplicata o crestere de 15%
- majorari succesive cu 8%, incepand cu data de 1 iunie 2012, fata de nivelul acordat pentru luna mai 2012
- majorari cu 7,4%, incepand cu data de 1 decembrie 2012, fata de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012
Autor: Ana Tudor
Comentarii
Lasa un raspuns
Informatiile scrise aici sunt confidentiale.
Adresa de email data nu va fi publicata niciodata. De asemenea, toate informatiile furnizate nu vor fi partajate cu terte persoane.