| de Cristian Tanase 16 Mai. 2014 5041 |
Conducerea institutiilor publice are obligatia de a asigura securitatea si sanatatea salariatilor, in toate aspectele legate de munca, indiferent daca apeleaza sau nu la persoane sau servicii exterioare pentru ajutor, conform Codului Muncii, art. 175, alin. (1).
Codul Muncii arata ca salariatii nu au nici o obligatie financiara pentru implementarea masurilor privind securitatea si sanatatea in munca solicitate sau efectuate la cererea angajatorului.
Angajatorul va lua masurile necesare pentru protejarea securitatii si sanatatii salariatilor, inclusiv pentru activitatile de prevenire a riscurilor profesionale, de informare si pregatire, precum si pentru punerea in aplicare a organizarii protectiei muncii si mijloacelor necesare acesteia.
La adoptarea si punerea in aplicare a masurilor de sanatate si securitate in munca se va tine cont de urmatoarele principii generale de prevenire:
- evitarea riscurilor;
- evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;
- combaterea riscurilor la sursa;
- adaptarea muncii la om, in special in ceea ce priveste proiectarea locurilor de munca si alegerea echipamentelor si metodelor de munca si de productie, in vederea atenuarii, cu precadere, a muncii monotone si a muncii repetitive, precum si a reducerii efectelor acestora asupra sanatatii;
- luarea in considerare a evolutiei tehnicii;
- inlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este mai putin periculos;
- planificarea prevenirii;
- adoptarea masurilor de protectie colectiva cu prioritate fata de masurile de protectie individuala;
- aducerea la cunostinta salariatilor a instructiunilor corespunzatoare, conform art 177, alin. (2) din Codul Muncii.
Angajatorul are urmatoarele obligatii:
- raspunde de organizarea activitatii de asigurare a sanatatii si securitatii in munca
- asigurarea tuturor angajatilor pentru riscul de accidente de munca si boli profesionale
- organizarea instruirii angahatilor in domeniul securitatii si sanatatii in munca
- consultarea sindicatului sau reprezentantului salariatilor inainte de elaborarea masurilor de securitate si sanatate in mmunca
- raspunde pentru asigurarea conditiilor de acordare primului ajutor, in cazul accidentelor de munca
- organizarea controlului permanene al starii materialelor folosite in procesul muncii
Sursa: Codul Muncii
Cristian Tanase, cu experienta indelungata in legislatia aferenta Codului administrativ, scrie pe subiecte de interes pentru personalul institutiilor publice, redactand stiri din domeniu si noutati legislative importante!















