de Ioana Stoica 05 Feb. 2024 10229 |
"Va rugam sa ne comunicati daca pe perioada concediului de odihna functionarii publici au dreptul la norma de hrana (347 lei pe brut) in legislatia in vigoare se spune ca norma de hrana se plateste la timpul efectiv lucrat. trebuie mentionat ca indemnizatia de concediu pentru functionarii publici se calc cf OUG 6/2007 la salariubrut din ultima lun de activitate anterioar plecrii n concediu si nu ca medie a ultimelor 3 luni. Care este punctul dvs de vedere, putem acorda norma de hrana pe perioada concediului? Concediul este calculat corect la salariu brut anterior lunii de plecare in concediu?" Raspunsul specialistului:
Potrivit art. 34 alin.(1) din Legea nr. 153/2017, prevederile din actele normative referitoare la mutare, acordarea concediilor, cheltuieli de transport, cheltuieli cu cazarea si locuinta raman in vigoare.
Astfel, conform opiniei Ministerului Muncii si Solidaritatii Sociale, reglementarea concediului de odihna si a indemnizariei pentru concediul de odihna in sectorul bugetar este prevazuta de art. 150 din Codul muncii, art. 22 din OG nr. 6/2007, art. 23 din OG 10/2008 si art. 7 din HG nr. 250/1992.
In ceea ce priveste functionarii publici, facem mentiunea ca potrivit art. 22 alin. (5) si (7) din OG 6/2007, cu modificarile si completarile ulterioare, aceasta categorie de personal beneficiaza, pe perioada efectuarii concediului anual de odihna la care sunt indreptatiti conform legii, de o indemnizatie pentru concediul de odihna. La determinarea indemnizatiei de concediu de odihna se vor lua in calcul, pe langa salariul de baza, si sporurile de care beneficiaza, potrivit legii.
Celelalte prevederi ale Hotararii Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihna si alte concedii ale salariatilor din administratia publica, din regiile autonome cu specific deosebit si din unitatile bugetare, republicata, cu modificarile ulterioare, raman in vigoare.
La art. 7 (1) din hotararea sus-mentionata se prevede ca pe durata concediului de odihna, salariatii au dreptul la o indemnizatie calculata in raport cu numarul de zile de concediu inmultite cu media zilnica a salariului de baza, sporului de vechime si, dupa caz, indemnizatiei pentru functia de conducere, luate impreuna, corespunzatoare fiecarei luni calendaristice in care se efectueaza zilele de concediu de odihna.
Totodata, din analiza Legii nr. 153/2017, cu modificarile si completarile ulterioare, se observa ca termenul de indemnizatii este utilizat separat de cel de spor, iar reglementarile sunt de asemenea diferite, pentru fiecare categorie de drept salarial in parte.
Astfel, potrivit acestui ultim act normativ, venitul salarial al personalului din sectorul bugetar cuprinde salariile de baza, soldele de functie/salariile de functie, soldele de grad/salariile gradului profesional detinut, gradatiile, soldele de comanda/salariile de comanda, indemnizatiile de incadrare, indemnizatiile lunare si, dupa caz, compensatiile, indemnizatiile, sporurile, majorarile, adaosurile, primele si premiile, precum si alte drepturi in bani si/sau in natura, corespunzatoare fiecarei categorii de personal din sectorul bugetar.
In considerarea celor expuse, desi strict formal, conform legislatiei specifice, indemnizatia de hrana nu poate fi considerata spor in sensul OG 6/2007 si al Legii nr. 153/2017, tinand cont de prevederile art. 150 alin. (1) din Codul muncii, opinia conturata la nivelul Ministerului Muncii este in sensul ca acest drept salarial este inclus in baza de calcul a indemnizatiei aferenta concediului de odihna.
Prin urmare, analizand cele anterior invocate, in special din perspectiva platii indemnizatiei de concediu aferenta perioadei concediului de odihna, se pot contura doua opinii:
1. Intr-o prima opinie, prevalenta ar avea dispozitiile art 150 din Codul muncii fata de cele ale OG 6/2007 si ale HG 250/1992, situatie in care indemnizatia de concediu aferenta perioadei de concediu de odihna nu poate fi mai mica decat salariul de baza, indemnizatiile si sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectiva. Conform acestei interpretari, la calculul indemnizatiei de CO se va lua in calcul salariul de baza, indemnizatiile si sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectiva, asadar inclusiv indemnizatia de hrana.
2. In a doua opinie, tinand cont de faptul ca OG 6/2007 este act normativ de nivel primar, insa reglementeaza specific domeniul functionarilor publici din sectorul bugetar, prevalenta au dispozitiile art. 22 din OG 6/2007, care fac referire doar la sporuri nu si la indemnizatii. Caz in care indemnizatia de hrana nefiind spor, nu ar putea fi luata in calcul la stabilirea indemnizatiei aferenta concediului de odihna.
Insa, pornind de la opinia formulata de Ministerul Muncii, dar tinand cont si de particularitatile legislatiei salarizarii personalului bugetar, pentru a evita eventuale sanctiuni ale organelor de contriol, apreciem necesar ca anterior includerii indemnizatiei de hrana printre elementele luate in calcul la stabilirea cuantumului indemnizatiei pentru concediul de odihna sa solicitati un punct de vedere caracterizat de la Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale.
Un raspuns oferit in septembrie 2023, de catre expertii de la PortalInstitutiiPublice. Da click aici pentru mai multe raspunsuri si sfaturi de la specialisti in legislatia muncii si administratia publica.

Ioana Stoica, profesionist cu experienta de peste 7 ani in contabilitatea si fiscalitatea institutiilor publice, organizeaza si redacteaza spete contabile din domeniul bugetar, aducand in atentia dvs. orice modificari de ultima ora din acest sector legislativ.