| de Ioana Stoica 08 Mai. 2020 3186 |
Cum se aplica masura modificarii temporare a locului de munca la domiciliu in cazul unui functionar public pe perioada starii de urgenta?
Raspunsul specialistului:
Fiind vorba despre functionari publici din sectorul administratie publica precizam ca, tinand cont de specificul activitatii si scopul pentru care sunt infiintate institutiile publice, respectiv acela de a furniza un serviciu public, apreciem ca pentru acest tip de entitate juridica primordial este asigurarea continuitatii activitatii prin decalararea programului de lucru, astfel incat sa fie evitata aglomeratia de mai multe persoane in anumite spatii inchise, organizarea de proceduri privind primirea si solutionarea petitiilor/solicitarilor cetatenilor in format electronic, intocmirea unei proceduri privind circuitul documentelor si stabilirea etapoelor procedurale, incliusiv ierarhice, ce trebuie respectate, implementarea semnaturii electronice, instalarea mailurilor de serviciu pe unitatile salariatilor si alte asemenea masuri.
In ceea ce priveste legislatia aplicabila, apreciem ca munca la domiciliu se poate intemaia si in cazul functionarilor publici pe prevederile art. 1 alin.(2) si art. 367 din Codul administrativ coroborate cu cele ale art. 108 alin.(1) din Codul muncii, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.
In aceste conditii, precizam ca munca la domiciliu se organizeaza de catre angajator, inclusiv pentru functionarii publici, prin:
- realizarea unei analize si identificarea acelor departamente/domenii care pot realiza activitatile si indeplini atributiile folosind munca la domiciliu;
- stabilirea de catre conducerea entitatii juridice impreuna cu toti factorii de conducere a personalului care asigura permanenta fizica in cadrul entitatii;
- modificarea programului de lucru si flexibilizarea acestuia, astfel incat sa fie evitata constituirea unor grupuri de mai mult de 3 persoane;
- intocmirea unor proceduri care sa stabileasca modalitatea de lucru pentru salariatii care isi desfasoara munca la domiciliu;
- instalarea pe dispozitivele TIC a adreselor de e-mail din cadrul entitatii sau stabilirea modalitatii de lucru electronice;
- utilizarea semnaturii electronice;
- emiterea unui act administrativ cu aplicabilitate generala tuturor categoriilor de salariati existenti la nivelul entitatii in care sa se precizize perioada in care se permite munca la domiciliu.
Modificarea temporara a locului de munca la domiciliul functionarului public se poate realiza, in conformitate cu prevederile art. 367 din Codul administrativ coroborate cu cele ale art. 108-110 din Codul Muncii, unilateral, in conformitate cu prevederile art. 48 din acelasi act normativ, sau prin acordul partilor, cu precizarea in mod expres in decizia de modificare a locului de munca, a urmatoarelor elemente:
- faptul ca functionarul public lucreaza de la domiciliu;
- perioada in care se aplica aceasta masura;
- programul in cadrul caruia angajatorul este in drept sa controleze activitatea functionarului sau si modalitatea concreta de realizare a controlului;
- obligatia angajatorului de a asigura transportul la si de la domiciliul functionarului, dupa caz, al materiilor prime si materialelor pe care le utilizeaza in activitate, precum si al produselor finite pe care le realizeaza.
In aceasta situatie, angajatorul are obligatia de a asigura instruirea in acest sens a functionarilor in domeniul securitatii si sanatatii in munca.
Prin urmare, in virtutea acestor dispozitii legale apreciem ca, in masura in care activitatea functionarilor publici permite, aceasta poate fi realizata si de la domiciliu.
Raspunsul oferit de Nedelcu Alexandra, expert Legislatia muncii, pentru PortalInstitutiiPublice.ro
Ioana Stoica, profesionist cu experienta de peste 7 ani in contabilitatea si fiscalitatea institutiilor publice, organizeaza si redacteaza spete contabile din domeniul bugetar, aducand in atentia dvs. orice modificari de ultima ora din acest sector legislativ.















