Salariat aflat in CCC - desfiintarea postului de conducere, ca urmare a reorganizarii conform Legii 296/2023

de Ioana Stoica 07 Dec. 2023 2782

Salariat aflat in CCC - desfiintarea postului de conducere, ca urmare a reorganizarii conform Legii 296/2023
"In aplicarea Legii nr. 296/2023 primarul vrea sa propuna Consiliului local preluarea activitatii unei institutii de cultura cu personalitate juridica de o alt institutie de cultura cu personalitate juridica, pentru a ne putea incadra in normativul de personal aprobat la nivel de UAT si pentru a putea asigura conducerea acestora. Toate functiile sunt de natura contractuala. Una din institutii este organizata la nivel de serviciu 7+1, si una este organizata la nivel 15+2 . In urma reorganizarii functiile de conducere de sef serviciu respectiv director si director adjunct se desfiinteaza conducerea noii structuri urmand a fi realizata de un manager (contract de management urmare a organizarii unui concurs de proiecte de management), tinand cont ca va fi un asezamant cultural.


Functia de sef serviciu (contract individual de munca nu are contract de management), este temporar vacanta titulara functiei fiind in concediu medical pentru sarcina si lauzie. Intrebarea este: se poate transforma functia de sef serviciu in functie de executie fara acordul acesteia tinand cont ca are contractul de munca suspendat de drept si singura functie de conducere propusa este cea de manager care conform legii se ocupa in urma unui concurs de proiecte de management."

 

Raspunsul specialistului: 

 

Odata cu intrarea in vigoare a Legii 296/2023, respectiv 30.10.2023, conform art. XIX alin.(2) entitatile publice indiferent de denumirea acestora si forma de organizare care au personal contractual incadrat potrivit legii nu pot detine functia de sef birou incepand cu data de 1 noiembrie 2023.

Alin. (3) prevede ca dispozitiile art. XVIII alin. (2) - (4) si alin. (6) se aplica in mod corespunzator. Astfel, daca odata cu desfiintarea posturilor respective de conducere dispusa in temeiul acestei legi, rezulta reducerea postului in cauza, incidente pot deveni dispozitiile legale specifice, dupa cum acestea sunt cele referitoare la desfiintarea functiei de sef birou sau a celorlalte functii de conducere ca urmare a neindeplinirii conditiei numarului de posturi aferent unei structuri organizatorice sau altele asemenea.

 

In acest sens, dispozitiile art. XVIII alin.(2)-(4) si alin.(6)  din Legea 296/2023  stabilesc ca:

 

(2) Personalul incadrat in functia publica de sef birou beneficiaza de toate drepturile legale odata cu eliberarea din functia publica, inclusiv prin ocuparea, in conditiile legii, a unei functii publice de conducere ierarhic superioare corespunzatoare vechimii, studiilor de specialitate sau a unei functii publice de executie vacante corespunzatoare vechimii, studiilor de specialitate de comun acord cu conducerea entitatii publice din care face parte.

 

Daca nu exista o functie publica vacanta corespunzatoare, postul ocupat de acesta se transforma in functie publica de executie care corespunde studiilor de specialitate si vechimii in specialitatea functionarului public de conducere, de regula, la nivelul structurii de organizare din care a facut parte acesta. Functia publica de conducere de sef birou poate fi transformata intr-o functie publica de conducere superioara cu incadrarea in normativul de personal si procentul de functii de conducere prevazute de prezenta lege si personalul cu functie publica de sef birou o poate ocupa cu acordul acestuia, daca personalul care a detinut functia publica de sef birou indeplineste conditiile de vechime, experienta si studii de specialitate prevazute de lege pentru acea functie publica de conducere.

 

(3) Odata cu desfiintarea functiei publice de sef birou se desfiinteaza si structurile organizatorice care functioneaza ca birouri. Personalul angajat in cadrul acestor structuri de birouri isi pastreaza drepturile salariale in vigoare la data desfiintarii structurilor organizatorice de birouri si este preluat in alte structuri organizatorice odata cu aprobarea noilor organigrame.

(4) Persoana care ocupa functia publica de sef birou se mentine in aceasta functie pana la aprobarea noilor organigrame, state de functii, regulamente de organizare si functionare, pastrandu-si drepturile salariale in vigoare la data intrarii in vigoare a prezentei legi. Personalul incadrat in cadrul biroului exercita atributiile prevazute in fisa postului si in regulamentul de organizare si functionare pana la data aprobarii noilor organigrame.

 

(6) Masurile privind reorganizarea structurilor functionale ca urmare a aplicarii prevederilor prezentului articol, inclusiv organigramele, statele de functii, regulamentele de organizare si functionare se aproba, in conditiile legii, pana la data de 31 decembrie 2023.

 

Astfel, personalul cu functii de conducere eliberat din functia de conducere detinuta, ca urmare a reorganizarii activitatii, beneficiaza de drepturile prevazute de lege. Acesta are dreptul de a ocupa o functie de executie corespunzatoare vechimii si studiilor de specialitate. Daca nu exista o functie  de executie vacanta corespunzatoare, postul ocupat de acesta se transforma in functie de executie care corespunde vechimii si studiilor de specialitate ale functiei de conducere, de regula, la nivelul structurii organizatorice din care a facut parte acesta.

 

Se observa astfel ca legea speciala, in acest caz Legea 296/2023, prevede in situatia anterior expusa ca persoanele in cauza ale caror posturi se desfiinteaza si al carui contract de munca    inceteaza, ca urmare a reorganizarii beneficiaza de drepturile prevazute de lege.

Asadar, in opinia noastra, acolo unde legea speciala prevede aplicarea de alta maniera a regulilor specifice personalului din sectorul bugetar se aplica aceste reglementari, prin derogare de la legea generala, adica Codul muncii in cazul personalului bugetar , insa acolo unde legea speciala nu reglementeaza expres si de alta maniera o anumita situatie, atunci se aplica legea generala, in speta Codul administrativ si/sau legislatia muncii.

 

Prin urmare, in cazul de fata in functie de dispozitiile legale incidente, apreciem ca personalul vizat de masurile de reorganizare, beneficiaza de drepturile prevazute de lege, inclusiv de dreptul la preaviz.

Daca, in conformitate cu Legea nr. 296/2023, ca urmare a reorganizarii nu mai este posibila mentinerea posturilor  de conducere, acestea transfomandu-se in posturi de executie, in consecinta nici salariatii care ocupa functia/functiile aferente posturilor respective, desi contractul acestora este suspendat, nu mai pot fi mentinuti pe aceste posture, ele desfiintandu-se de drept.

 

In ceea ce priveste salariata angajata pe  functia de conducere care trebuie desfiintata, conform Legii 296/2023 chiar daca salariata se afla in concediu de crestere copil, postul respectiv va fi desfiintat prin efectul legii. 

In conditiile in care la  revenirea din CCC salariata refuza postul de executie, veti acorda preaviz, conform prevederilor imperative ale Codului muncii.  Salariata revenita din concediul de crestere copil nu va mai putea ocupa si nici nu va putea fi salarizata conform postului desfiintat , nici macar pe perioada preavizului.

 

Asa cum am explicat, deoarece Legea 2962023 nu face referire in mod expres si nu reglementeaza situatiile din speta de fata, incidente vor fi dispozitiile legii generale, adica cele prevazute de  Codul muncii.


Un raspuns oferit in decembrie 2023, de catre expertii de la PortalInstitutiiPublice. Da click aici pentru mai multe raspunsuri si sfaturi de la specialisti in legislatia muncii si administratie publica. 

 

Ioana Stoica Autor: Ioana Stoica
Ioana Stoica, profesionist cu experienta de peste 7 ani in contabilitatea si fiscalitatea institutiilor publice, organizeaza si redacteaza spete contabile din domeniul bugetar, aducand in atentia dvs. orice modificari de ultima ora din acest sector legislativ. 



Ti-a placut acest articol?
Recomanda-l prietenilor:
Va place acest articol ?
Dati o nota de la 1 la 5 !

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi

Newsletter zilnic GRATUIT

Legislatia Muncii pentru Institutiile Publice. TOP 10 Formulare obligatorii

Va oferim Cadou un Raport Special Gratuit "Legislatia Muncii pentru Institutiile Publice. TOP 10 Formulare obligatorii"

Aboneaza-te GRATUIT la Newsletter-ul infoinstitutii.ro pentru a primi cele mai proaspete informatii si analize referitoare la subiectele care te intereseaza!


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentului UE 679/2016

eNews Info INSTITUTII

Legislatia Muncii pentru Institutiile Publice. TOP 10 Formulare obligatorii

Va oferim Cadou un Raport Special Gratuit "Legislatia Muncii pentru Institutiile Publice. TOP 10 Formulare obligatorii"

Completeaza adresa de email la care vrei sa primesti Raportul Gratuit

eNews Info INSTITUTII

Legislatia Muncii pentru Institutiile Publice. TOP 10 Formulare obligatorii

Va oferim Cadou un Raport Special Gratuit "Legislatia Muncii pentru Institutiile Publice. TOP 10 Formulare obligatorii"

Completeaza adresa de email la care vrei sa primesti Raportul Gratuit

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016