de Ioana Stoica 13 Dec. 2021 7582 |
"O persoana angajata cu contract de munca de 8 ore care mai are un alt contract cu timp partial la acelasi/diferit angajator primeste indemnizatia de hrana pentru ambele contracte sau doar pentru cel unde are declarata functia de baza?"
Raspunsul specialistilor:
Potrivit art. 18 alin.(1) si (2) din Legea nr.153/2017, cu modificarile si completarile ulterioare, incepand cu 1 decembrie 2018, ordonatorii de credite acorda obligatoriu, lunar, proportional cu timpul efectiv lucrat in luna anterioara, cu incadrarea in prevederile art. 25 alin. (1), indemnizatii de hrana reprezentand a 12-a parte din doua salarii de baza minime brute pe tara garantate in plata, cu exceptia personalului Ministerului Apararii Nationale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justitiei - Administratia Nationala a Penitenciarelor, Serviciului Roman de Informatii, Serviciului de Informatii Externe, Serviciului de Protectie si Paza si Serviciului de Telecomunicatii Speciale, precum si a personalului politiei locale care, potrivit legii, beneficiaza de drepturi de hrana in temeiul Ordonantei Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrana, in timp de pace, ale personalului din sectorul de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
Indemnizatia de hrana NU se acorda persoanelor care ocupa functii de demnitate publica, alese si numite.
Referitor la cuantumul indemnizatiei de hrana trebuie sa precizam pe de o parte ca potrivit alineatului (4) al articolului I din OUG nr. 226 din 30 decembrie 2020, prin derogare de la prevederile art. 18 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificarile si completarile ulterioare, in anul 2021, valoarea indemnizatiei de hrana se mentine la nivelul din anul 2020, iar pe de alta partea ca aceasta se acorda, in cazul unui contract individual de munca incheiat cu norma partiala, proportional cu timpul efectiv lucrat in luna anterioara, cu incadrarea in prevederile art. 25 alin. (1). In aceste conditii, apreciem ca pentru contractul individual de munca cu norma partiala, se acorda, in mod proportional, raportat la timpul efectiv lucrat, respectiv, in cazul de fata, raportat la norma de ore/zi inscrisa in contractul individual de munca cu timp partial.
Analizand prevederile Legii-cadru 153/2017 cu modificarile si completarile ulterioare, nu am identificat prevederi, raportat la aceasta indemnizatie, in cazul cumulului de contracte/functii. Prin urmare, in opinia noastra salariatii care cumuleaza contracte de munca la acelasi/la doi angajatori din sistemul bugetar au dreptul sa primeasca indemnizatia de hrana pentru ambele contracte, inclusiv de la ambii angajatori.
Avand in vedere ca acordarea indemnizatiei este stabilita prin lege, opinia noastra este ca tot prin lege trebuie sa se stabileasca si situatiile in care nu se aplica. In lipsa unei asemenea reglementari apreciem ca nu exista temei legal pentru a refuza acordarea indemnizatiei de hrana in cazul cumulului de contracte.
Cu titlu de exemplu, o asemenea reglementare expresa, in cazul cumulului de contracte, exista la art. 14 din Legea 153/2017, referitor la indemnizatia acordata pentru titlul stiintific de doctor.
Astfel, la art. 14 alin. (2) se prevede ca „In situatia cumulului de functii, indemnizatia prevazuta la alin. (1) se acorda, la cerere, numai de catre angajatorul unde beneficiarul are functia de baza declarata”.
De asemenea, o reglementare similara exista referitor la tichetele de masa care se acorda conform Legii 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, lege care abroga reglementarea anterioara in acest domeniu – Legea 142/1998.
La art. 31 alin. (1) din aceasta lege se prevede ca tichetele de masa nu se acorda personalului care beneficiaza de indemnizatie de hrana si de indemnizatie de vacanta potrivit Legii-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice, cu modificarile si completarile ulterioare. Insa aceasta reglementare este aplicabila strict la situatia in care un salariat ar cumula contracte de munca in domeniul bugetar si in domeniul privat.
Astfel, din exemplele mentionate, putem observa ca acolo unde s-a dorit stabilirea unei interdictii privind acordarea unor drepturi in cazul cumulului de contracte/functii, acest aspect a fost reglementat expres in textul legii, nelasandu-se loc la interpretari.
Apreciem insa ca ar fi util sa solicitati si punctul de vedere al ordonatorului de credite ierarhic superior asupra acestui aspect, in eventualitatea in care ar exista o norma interna care sa stabileasca modul de acordare a acestei indemnizatii in cazul celor care cumuleaza mai multe contracte de munca in cadrul institutiilor din subordinea acestui ordonator.
Un raspuns valabil la data de 13.12.2021, oferit de specialistii de la PortalInstitutiiPublice >>>
Ioana Stoica, profesionist cu experienta de peste 7 ani in contabilitatea si fiscalitatea institutiilor publice, organizeaza si redacteaza spete contabile din domeniul bugetar, aducand in atentia dvs. orice modificari de ultima ora din acest sector legislativ.
Comentarii
Lasa un raspuns
Informatiile scrise aici sunt confidentiale.
Adresa de email data nu va fi publicata niciodata. De asemenea, toate informatiile furnizate nu vor fi partajate cu terte persoane.