de Ioana Stoica 16 Mai. 2024 2937 |
"Suntem un Serviciu Public infiintat in baza HCL cu personalitate juridica si prestam activitati din sfera serviciilor comunitare de utilitati publice avand ca obiect principal de activitate salubrizarea municipiului. Va rugam sa ne ajutati cu un punct de vedere avand in vedere prevederile art.II din OUG 115/2023. 1.Incepand cu luna martie 2024 salariile (personalului contractual) s-au majorat cu 5% fata de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023. Avem salariati care exercita activitatea de control financiar preventiv si beneficiaza de o majorare a salariului de baza cu 10%, Intrebare : sporul pentru viza CFP se acorda la salariul din martiei 2024 sau la salariul din decembrie 2023?
2. Avem salariati care conf.art. 10 din legea 153/2017 beneficiaza de transa de vechime si un spor de conditii periculoase la salariul de baza . Daca pe parcursul anului in curs salariatii isi schimba transa de vechime (rezultand un nou salariu), sporul de conditii periculoase se va acorda la salariul din decembrie 2023 sau la salariul rezultat dupa aplicarea transei de vechime?"
Raspunsul specialistilor:
Art II din OUG 115/2023 prevede:
Incepand cu data de 1 ianuarie 2024, cuantumul sporurilor, indemnizatiilor, compensatiilor, primelor si al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunara de care beneficiaza personalul platit din fonduri publice se mentine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2023, in masura in care personalul ocupa aceeasi functie si isi desfasoara activitatea in aceleasi conditii.
Articolul I din acelasi act normatic prevede:
Prin derogare de la prevederile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice, cu modificarile si completarile ulterioare, incepand cu data de 1 ianuarie 2024, cuantumul brut al salariilor de baza/soldelor de functie/salariilor de functie/indemnizatiilor de incadrare lunara de care beneficiaza personalul platit din fonduri publice potrivit prevederilor legale in vigoare se majoreaza cu 5% fata de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023.
Din interpretarea textelor de lege mai sus enuntate, rezulta ca in anul 2024, se mentine cuantumul sporurilor, indemnizatiilor, compensatiilor, primelor si al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar la nivelul lunii decembrie 2023, daca sunt indeplinite si celelalte conditii legale.
Art. 7 lit.a) , e) si m) din Legea-cadru 153/2017 stipuleaza:
a) salariul de baza reprezinta suma de bani la care are dreptul lunar personalul platit din fonduri publice, corespunzator functiei, gradului/treptei profesionale, gradatiei, vechimii in specialitate, astfel cum este stabilita in anexele nr. I-IX;
e) salariul lunar cuprinde salariul de baza ori, dupa caz, indemnizatia lunara sau indemnizatia de incadrare, compensatiile, indemnizatiile, sporurile, adaosurile, primele, premiile, precum si celelalte elemente ale sistemului de salarizare corespunzatoare fiecarei categorii de personal din sectorul bugetar;
m) venitul salarial al personalului din sectorul bugetar cuprinde salariile de baza, soldele de functie/salariile de functie, soldele de grad/salariile gradului profesional detinut, gradatiile, soldele de comanda/salariile de comanda, indemnizatiile de incadrare, indemnizatiile lunare si, dupa caz, compensatiile, indemnizatiile, sporurile, majorarile, adaosurile, primele si premiile, precum si alte drepturi in bani si/sau in natura, corespunzatoare fiecarei categorii de personal din sectorul bugetar.
Art. 15 din aceeasi lege, reglementeaza drepturile salariale pentru activitatea de control financiar preventiv. Mai exact, personalul care exercita activitatea de control financiar preventiv, pe perioada de exercitare a acesteia, beneficiaza de o majorare a salariului de baza cu 10%.
In aceste conditii, avand in vedere faptul ca sporul de CFP se raporteaza la salariul de baza, iar acesta s-a majorat cu 5% raportat la cel obtinut in decembrie 2023, consideram ca sporul CFP, fiind reglementat separate, se va calcula si raporta la salariul de baza marit cu procentul de 5%.
In ceea ce priveste celelalte tipuri de sporuri, apreciem ca acestea sunt mentinute cel mult la nivel acordat in luna decembrie 2023, daca sunt indeplinite si celelalte conditii prevazute de lege, legiuitorul nestabilind in cuprinsul acestor dispozitii legale o alta modalitate de calcul al acestora.
In mod clar, se precizeaza la art.II din OUG 115/2023 faptul ca cuantumul sporurilor, indemnizatiilor, compensatiilor, primelor si al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte din salariul brut lunar, se mentine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2023.
Un raspuns oferit in martie 2024 de catre specialistii de la PortalInstitutiiPublice. Da click aici pentru mai multe raspunsuri si sfaturi de la specialisti in legislatie muncii si administratie publica.

Ioana Stoica, profesionist cu experienta de peste 7 ani in contabilitatea si fiscalitatea institutiilor publice, organizeaza si redacteaza spete contabile din domeniul bugetar, aducand in atentia dvs. orice modificari de ultima ora din acest sector legislativ.